Dan Petrescu este probabil cel mai bun tehnician român al momentului. ‘Bursucul’ a reușit un an fabulos cu Unirea, reușind să câștige titlul și să fie la un pas de o calificare istorică în primăvara Ligii Campionilor.
După ce a refuzat mai multe oferte din Italia pentru a rămâne la cârma ialomițenilor, tehnicianul pare dispus să ia drumul Regatului, acolo unde și-a petrecut o bună parte din carieră.
Așa cum ProSport v-a anunțat în urmă cu mai multe săptămâni, Petrescu este în cărți pentru a prelua naționala Scoției. Acest lucru a fost confirmat și de Mihai Stoica, care însă era sceptic în privința șanselor ‘Bursucului’. Totuși, BBC anunță că tehnicianul campioanei a aplicat pentru postul de selecționer al scoției. Fostul mare internațional și-a depus CV-ul la Federația Scoțiană, alături de alți 20 de tehnicieni.
„Am discutat pe mai multe teme în comitetul de conducere,în următoarele săptămâni vom ști exact ce ne dorim de la viitorul antrenor. Intenția Federatiei e să numeasca un manager până pe 7 februatie, când ne vom afla adversarii din viitoarele preliminarii„, a spus Gordon Smith, directorul executiv al Federației Scoțiene, conform BBC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER